Zi decisivă pentru Brexit, la Londra: Parlamentul Marii Britanii urmează să își dea votul pe acordul încheiat de Premierul Boris Johnson și liderii europeni, la summitul de la Bruxelles. În funcție de rezultatul votului, ieșirea Marii Britanii din UE fie va fi pe 31 octombrie, fie va fi amânată. Votul este extrem de important și pentru comunitatea românească din Marea Britanie, care numără peste 400 de mii de oameni.

La două zile după ce Guvernul britanic și liderii europeni au bătut palma asupra noii versiuni a acordului pentru Brexit, Premierul Boris Johnson mai dă încă un test, de această dată în fața propriului parlament.

Articolul continua dupa recomandari

Camera Comunelor se va reuni pentru a-și da votul pe acord într-o sesiune extraordinară, ținută pentru prima dată după cea din 1982, de la Războiul Malvinelor. 

Ce aduce nou acordul pentru Brexit

În cea mai mare parte, acordul este similar cu cel încheiat de predecesoarea lui Boris Johnson la Downing Street 10, Theresa May. Nu mai conține însă o clauză pentru care fostul premier a fost nevoit să demisioneze.

A fost eliminat astfel "backstop-ul", secțiunea care prevedea ca, spre deosebire de restul teritoriului britanic, Irlanda de Nord să rămână și după Brexit în Uniunea Vamală, pentru a evita reinstaurarea unei frontiere fizice, cu controale, între Marea Britanie și Irlanda, unde este o graniță pe uscat între regat și UE.

Conform noii înțelegeri, Irlanda de Nord va funcționa conform legislației vamale britanice, nu în Uniunea Vamală, fapt ce va permite Marii Britanii să încheie acorduri comerciale cu alte țări, în mod independent. Sunt stabilite în schimb niște reguli vamale speciale la granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, atât pentru circulația bunurilor, cât și pentru taxarea lor. 

În cazul persoanelor fizice care trec dintr-o parte într-alta a frontierei, bagajele nu le vor fi controlate și nu vor fi impuse taxe persoanelor care trimit pachete către alte persoane de peste graniță. În schimb, regulile vamale speciale se vor aplica mărfurilor.

Ce șanse are acordul să fie aprobat

Boris Johnson, care, până acum, nu a câștigat niciun vot în Camera Comunelor, de la venirea sa ca premier, în iulie, și-a propus să câștige în schimb acest vot, care e și cel mai important de până acum. Conform estimărilor făcute de reporterii BBC, situația este extrem de strânsă. 

Pentru a fi aprobat, acordul pentru Brexit are nevoie de 320 de voturi. Boris Johnson a pierdut însă susținerea aliaților nord-irlandezi din Partidul Uniunea Democratică, nemulțumiți de noile prevederi ale acordului. Astfel, deocamdată, Premierul britanic se poate baza doar pe 302 deputați, care și-au arătat susținerea (272 conservatori, 21 independenți și 9 laburiști "rebeli"). De cealaltă parte, 301 deputați sunt împotrivă, cei mai mulți din opoziția laburistă și a scoțienilor din SNP. 

Decisive vor fi voturile a 36 de deputați (15 conservatori, 15 laburiști și 6 independenți), care, până acum s-au arătat indeciși s-au nu s-au arătat public în ce tabără se situează. 

Pentru a obține victoria, Boris Johnsons are nevoie să atragă de partea lui cât mai mulți dintre indeciși, fie că sunt dintre "rebelii" conservatori sau laburiști, fie că sunt foștii conservatori (unii au părăsit partidul chiar odată ce el a preluat conducerea).

Ce se întâmplă dacă Brexit-ul va fi pe 31 octombrie

În cazul în care Parlamentul britanic va vota acordul, Brexit are loc pe 31 octombrie, dar asta nu înseamnă că va fi o rupere totală între UE și Marea Britanie. Practic, se intră într-o perioadă de tranziție, în care toate regulile actuale sunt menținute, pentru a permite britanicilor și europenilor să-și negocieze viitoarea relație.

Tranziția e așteptată să dureze până la finalul lui decembrie 2020. În tot acest timp, Marea Britanie se va conforma regulilor UE, inclusiv va contribui la bugetul european. În schimb, Marea Britanie pierde dreptul de membru din toate instituțiile UE.

Potrivit BBC, această perioadă de tranziție poate fi extinsă, dar numai pentru o perioadă de un an, maximum 2 ani, iar atât Marea Britanie, cât și Uniunea Europeană trebuie să fie de acord.

Care va fi situația românilor din Marea Britanie

Cetățenii britanici din UE și cei europeni aflați în Marea Britanie, inclusiv românii, își vor păstra după Brexit dreptul de rezidență și drepturile la asigurările sociale.

Regulile libertății de mișcare, prevăzute de UE, se vor aplica în continuare pe perioada tranziției și în Marea Britanie. Și britanicii, și europenii, vor avea astfel dreptul ca, în această perioadă, să locuiască și să muncească de cealaltă parte a graniței.

Cei care se vor sta în aceeași țară europeană timp de 5 ani vor putea aplica pentru rezidență permanentă. În Marea Britanie, conform estimărilor făcute de Ministerul de Externe de la București, sunt peste 400 de mii de români. Mulți dintre ei își doresc să rămână în continuare în această țară și după Brexit.

Ce se întâmplă dacă acordul va fi respins

Încă înainte de a deveni oficial șef al conservatorilor și premier, Boris Johnson a spus ferm că Brexit-ul va fi pe 31 octombrie și că nu va exista o altă dată.

Dacă acordul pentru Brexit va fi respins sau dacă parlamentarii nu vor fi aproba varianta unui Brexit fără acord la 31 octombrie, situația va fi cu totul alta pentru premier.

Conform Benn Act, lege adoptată în septembrie, în cazul celor două situații menționate mai sus, Boris Johnson va fi obligat să trimită automat o scrisoare către UE și să ceară o extindere până în ianuarie 2020.

Pierderea votului în Parlament ar putea avea însă mult mai multe implicații pentru Boris Johnson. Opoziția laburistă s-a arătat favorabilă alegerilor anticipate în varianta respingerii acordului. Partidul Conservator ar risca astfel să piardă puterea. Chiar și fără anticipate, Boris Johnson riscă să își vadă poziția amenințată chiar dinspre colegii din propriul partid, care l-ar putea înlătura de la conducere.