Accident mortal cu un TIR românesc implicat, în Germania. Trei tineri de 20 şi 21 de ani sunt victimele impactului dintre camion şi o dubiţă. Unul dintre ei şi-a pierdut viaţa!

Accidentul s-a produs sâmbătă de dimineaţă, puţin înainte de ora 7, pe drumul naţional 4, în apropiere de Duren. O dubiţă în care erau trei tineri, doi de 20 de ani, unul de 21, a intrat într-un TIR românesc. Unul dintre tineri, 20 de ani, a murit la spital. 

Articolul continua dupa recomandari

Şoferul dubiţei, 20 de ani, consumase droguri, aşa cum a stabilit poliţia, după efectuarea testelor de sânge. Dubiţa avea viteză extrem de mare, spun martorii, aceasta fiind şi cauza pentru care şoferul a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens.

Şoferul român, 47 de ani, a scăpat nevătămat şi e considerat nevinovat, el neîncălcând vreo regulă legată de alcool, droguri sau timpi de odihnă şi conducând cu viteză redusă pe acea porţiune de drum.