Încă o tragedie românească în Italia. La Torino, mai exact. Un șofer român cu o alcoolemie de patru ori mai mare decât norma admisă, a accidentat mortal un rânăr de 28 de ani, tot român, în timp de traversa strada.

S-a întâmplat în această dimineaţă, în jurul orei 5:00 pe Corso Regina, nu departe de podul Corso Principe Oddone.

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul de 28 de ani traversa Corso Regina și se îndreapta spre San Donato când a fost lovit de şoferul de 26 de ani, aflat la bordul unei Lancia Musa, care mergea spre centrul orașului.

Impactul a fost extrem de violent.

Tânărul pieton a sărit pe parbrizul mașinii care s-a spart și apoi a fost târât cincizeci de metri înainte de a fi aruncat pe banda opusă.

Șoferul Lanciei s-a oprit imediat să ofere ajutor, dar pentru tânăr nu mai era nimic de făcut. Acesta a murit pe loc. 

Poliția municipală a supus imediat șoferul la testul alcoolemiei în urma căruia a rezultat  nivelul record al alcoolului din sânge pe care îl avea românul, pe 4 ori peste limita admisă.

Şoferul a fost reţinut, fiind acuzat de ucidere din culpă și riscă să fie arestat, deoarece în Italia consumul de alcool și droguri este unul dintre factorii care implică arestarea inculpatului în cazul uciderii stradale, scrie rotalianul.com.

În Italia alcoolemia admisă este de 0,05 iar limita penală este de 0,08. În acest interval se plătește amendă până la 2.000 euro și 3 – 6 luni suspendare a permisului.

Peste 0,08 până la 0,15 amenda crește, suspendarea permisului ajunge la 12 luni și poate fi dată sentință cu închisoarea. Peste 0,15 amenda urcă până la 6.000 de euro, închisoare și se poate confisca mașina.