Custodele Coroanei Române, Margareta, a afirmat joi, la tradiţionalul 'Garden Party', organizat în grădina Palatului Elisabeta, că este primul 10 Mai fără Regele Mihai, 'dar trebuie să mergem înainte'.

   'Fără Regele Mihai, dar trebuie să mergem înainte. Pentru moştenirea lui, pentru ţara noastră. Ne simţim foarte bine şi, cum v-am spus odată, nu ne simţim singuri', a declarat presei Custodele Coroanei.

Articolul continua dupa recomandari

   Mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova au participat, joi, la acest eveniment anual, la care au luat parte Custodele Coroanei Române, Margareta, principele Radu, principesa Elena, dl. Alexander Philips Nixon şi principesa Maria.

   Ca în fiecare an, Familia Regală a ieşit la balconul Palatului, la ora 17,00, pentru a saluta invitaţii, după care a coborât pentru a discuta cu aceştia, la ora 18.00, după ce 1.000 de baloane au fost lansate spre cer, membrii Casei Regale retrăgandu-se în Palat. S-a scandat 'Trăiască Regina!'.

   Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.

   Au fost prezenţi Nunţiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendía, ambasadorii SUA şi Statului Israel la Bucureşti, Hans Klemm şi Tamar Samash, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brumell, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop şi preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

   Şi-a dat concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei României, care a susţinut un concert pe parcursul manifestării, Brigada 30 Gardă 'Mihai Viteazul' şi Jandarmeria călare.

   Joi seară, în Parcul Regele Mihai I (Pavilion A - ExpoFlora - Herăstrău), va avea loc vernisajul expoziţiei intitulate '10 Mai - Ziua Regalităţii', desfăşurată sub auspiciile Familiei Regale a României, eveniment la care va lua parte principesa Maria. Expoziţia, realizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, cuprinde o serie de imagini istorice, precum şi obiecte şi documente de arhivă. 

Sursa: Agerpres