Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. 

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Procurorii DNA spun că Zgonea ar fi primit vacanţe şi materiale de construcţii în valoare de peste 62.000 de lei de la consilierul judeţean de Buzău, Dumitru Dobrică. 

Articolul continua dupa recomandari

În schimb, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a numit-o pe fiica lui Dobrică preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informatică. 

Dumitru Dobrică şi-a recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor. Valeriu Zgonea a pledat însă nevinovat.