În vacanţă, pericolul îi pândeşte pe copii la fiecare baie în mare. Un băiat de 11 ani a fost găsit mort, astăzi, prins între stabilopozii plajei Modern din Constanţa. Era dispărut de 24 de ore, de când intrase în apă fără supravegherea părinţilor. Este al zecelea caz de înec la mare, din acest sezon, însă turiştii tot nu par impresionaţi. Avertismentele salvamarilor sunt ignorate, iar oamenii se avântă în apă - deseori cu cei mici de mână - fără să ţină cont de valurile mari sau curenţii care îi pot trage în larg.

La 24 de ore după ce s-a avântat pentru ultima oară în mare, trupul copilului de 11 ani este recuperat de scafandri dintre stabilopozii plajei Modern.

Articolul continua dupa recomandari

Valentin Osmanu, salvamar:

Copilul a intrat cu încă doi copii în apă. Doi dintre ei au ieşit la mal, iar când au intrat înapoi, copilul a dispărut.

Se aventurase până la geamandură, înainte să dispară. Familia l-a căutat timp de o oră şi jumătate până să anunţe salvamarii şi apoi poliţia. Căutările au durat până la lăsarea întunericului şi au continuat azi dimineaţă.

Anca Chiriţă, purtător de cuvânt IGSU Constanţa:

S-a intervenit atât de pe mare, v-am menţionat, cu scafandri, cât şi de pe uscat cu cinci subofiţeri pompieri.

Medicii nu au putut decât să constate decesul. Este a zecea persoană înecată la mare în acest sezon.

Martorii spun că apa era foarte agitată, când s-a întâmplat tragedia. Mai mult, în zona stabilopozilor, curenţii sunt deosebit de puternici.

Litoralul românesc este supravegheat de mai puţin de 250 de salvamari. De multe ori, aceştia privesc neputincioşi cum turiştii le ignoră avertismentele.

În cazul copiilor, intervenţiile sunt cele mai dificile.

Nicu Serafim, salvamar:

Cei care intră în apă, normal ar trebui să aibă un părinte care să-i supravegheze. Şi ei, înecându-se mai ales în apă mică, e foarte greu pentru salvamar să-l observe.

Astăzi, salvamarii s-au plimbat pe plaje pentru a-i avertiza pe părinţi să stea cu ochii pe copii. Unii au luat sfaturile în serios, altora le ardea de glumă.

Le pun senzori de mișcare, spune amuzat un turist.

În ultimii trei ani, 130 de persoane au dispărut în mare. Cele mai multe cazuri de înec au loc în luna august.