Al doilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România, la un băiat de 10 ani care locuieşte cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani şi a venit în vizită la rude, a anunţat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Băiatul în vârstă de 10 ani care este infectat cu virusul Zika locuieşte împreună cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani. Copilul a venit în România pe 12 iulie, în vizită la rude, iar o zi mai târziu a avut febră, erupţii pe piele şi dureri musculare, simptome care au dispărut în 24 de ore.

Articolul continua dupa recomandari

În 15 iulie, băiatul a mers la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” din Bucureşti şi a fost internat, întrucât prezenta simptome ale infecţiei cu virusul Zika şi venea dintr-o zonă cu transmitere activă. Acesta a fost externat în 18 iulie, iar familiei i-au fost făcute toate recomandările specifice în acest caz. Pe 19 iulie, rezultatele probelor recoltate au dovedit prezenţa virusului Zika.

Ministerul Sănătăţii a primit marţi seară confirmarea unui al doilea caz de infectare cu virus Zika a unui cetăţean român în afara ţării.

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a trimis, miercuri dimineaţă, o informare la Primăria localităţii unde stă familia băiatului şi la Consiliul Judeţean, însoţită de recomandarea de aplicare a unor tratamente antiţânţari.

Ministerul Sănătăţii apreciază în continuare riscul de transmitere a virusului în România la un nivel minim.

În 12 iulie, Ministerul Sănătăţii a anunţat primul caz de infecţie cu virusul Zika în România, la o femeie în vârstă de 27 de ani, care a călătorit în Martinica.

Virusul Zika se poate transmite prin inţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual. Acesta nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.

Persoanele care vin din ţări cu risc de infecţie şi prezintă erupţii, febră, dureri musculare, dureri de cap şi conjunctivită trebuie să se prezinte imediat la medic.

Măsurile care previn transmiterea prin intermediul înţepăturii de ţânţar sunt: folosirea substanţelor antiţânţari; purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a ţânţarilor Aedes; plase contra ţânţarilor sau aer condiţionat în camera unde se doarme. Folosirea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual.

Adevăratul pericol îl reprezintă infestarea cu Zika a femeilor însărcinate. Există suspiciuni că virusul se transmite transplacentar de la mamă la făt sau în timpul travaliului. Specialiştii susţin că bebeluşii născuţi din mame infestate cu Zika pot prezenta complicaţii neurologice, inclusiv sindromul Guillain-Barré şi malformaţii congenitale: microcefalie la nou-născuţi şi malformaţii ale sistemului nervos, totuşi OMS nu a confirmat oficial această teorie.