Experţi din întreaga lume se tem că suntem aproape de o pandemie. Noul coronavirus face ravagii pe patru continente. Sunt 362 de morţi şi peste 17.000 de oameni infectaţi, iar numărul lor creşte. În fiecare zi se dă alerta şi în România. Câţiva muncitori din Brăila şi Tulcea sunt ultimii intraţi în carantină. 

Cei cinci români, patru din judeţul Brăila şi unul din Tulcea, sunt colegi de serviciu la o companie care asigură întreţinerea navelor. După câteva zile petrecute într-o provincie de lângă Hubei - focarul epidemiei - au fost trimişi acasă. 

Articolul continua dupa recomandari

Român venit din China: Când am ajuns în ţară, pe aeroportul din Bucureşti, nu ne-au fost luate analize. Am decis că, pentru binele meu şi al familiei, trebuie să merg să fiu luat în evidenţă. N-am niciun simptom

Cum simptomele pot apărea şi după 14 zile, medicii au decis să-i trimită pe toţi acasă, în carantină. 

Alina Neacşu, director medical Spitalul de Urgenţă Brăila: S-a infirmat în momentul prezentării la UPU orice infecţie cu coronavirus care să aibă simptomatologie clinică

În localitatea Chiscani, de unde sunt trei dintre ei, oamenii din sat sunt avertizaţi să nu le facă vizite.

Gabriel Ciochină, director DSP Brăila: Îşi monitorizează permanent temperatura, la cele mai mici simptome vor contacta apelul de urgenţă 112 

Este alertă şi în judeţul Tulcea. Pe lângă bărbatul de 45 de ani din Măcin, mai sunt monitorizaţi alţi doi marinari care au venit de curând din China.

În Zalău, o tânără de 23 de ani a anunţat şi ea medicii că a participat de curând la un training în Beijing. 

Sunt emoţii şi pentru cei patru români scoşi recent din zona de focar. Trei sunt încă în Franţa, iar cel din Germania a călătorit în acelaşi avion cu doi pasageri infectaţi. 

"În prezent, cei patru cetățeni români se află în carantină. Totodată, misiunea diplomatică a oferit sprijin consular pentru trei marinari români în vederea părăsirii navelor înainte de finalizarea contractelor, aceștia aflându-se pe vapoare în diverse zone din Republica Populară Chineză", este mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Coronavirusul îngrozeşte lumea. Doar în ultimele două zile, a mai ucis 100 de oameni, numărul deceselor a ajuns astfel la 362. Mai multe decât cele provocate în 2003 de SARS, un alt coronavirus descoperit în China care provoca sindrom respirator acut sever. 

Numărul morţilor va continua să crească. Peste 2.000 de oameni sunt în stare critică. Specialiştii se tem că lumea întreagă se îndreaptă spre o pandemie. Virusul a ajuns deja în 24 de ţări. 

În Wuhan, epicentrul focarului, primul spital, cu 1000 de paturi, construit în zece zile, este gata. Bolnavii vor fi îngrijiţi de 1400 de medici militari. Chineziii se pregătesc să deschidă şi al doilea spital ridicat în timp record. 

Medic militar din Wuhan: Avem toate medicamentele necesare pentru pacienţii infectaţi cu noul virus, inclusiv medicamente anti-infecţie, antivirale, produse biologice

Între timp, imagini desprinse din filmele science fiction fac încojurul lumii. În China, oamenii sunt urmăriţi pe străzi de drone şi avertizaţi să poarte măşti: "Da, mătuşă, drona îţi vorbeşte! N-ar trebui să ieşi fără mască pe stradă! Da, mai bine să te întorci în casă şi nu uita să te speli pe mâini".

Uniunea Europeană s-a mobilizat în faţa virusului ucigaş. A alocat fonduri pentru repatrierea a 447 de cetăţeni şi va trimite ajutoare Chinei.