Mai mulţi muzicieni români sunt izolaţi la domiciliu sau monitorizaţi de autorităţile române, după ce s-au întors dintr-un turneu în China, de frica virusului necunoscut care a făcut ravagii în Wuhan, unde au avut concerte şi muzicienii.

Ei trebuie să raporteze imediat dacă prezintă simptomele infectării cu coronavirus, acestea fiind febră, tuse sau dificultăți respiratorii, însă sunt foarte supăraţi şi consideră măsurile ca fiind abuzive.

Articolul continua dupa recomandari

Muzicieni români izolaţi, după ce s-au întors din China

Mai mulți muzicieni din Cluj și Arad, care s-au întors din Wuhan, China, unde au avut concerte, sunt izolați la domiciliu, din dispoziţia autorităţilor române, care îi monitorizează pentru simptomele infectării cu noul tip de coronavirus descoperit în China.

Ovidiu Rusu, concert maestru la Opera Naţională din Timişoara: "Ca şi ceilalţi colegi, am trecut în data de 3, am stat două zile în Wuhan, am avut nişte acte de rezolvat acolo, dreptul de şedere, plus un concert. În perioada respectivă nici nu se vorbea despre virus, epidemie sau aşa ceva. Absolut nimic nu se întâmpla atunci. Era 3 decembrie 2019. Atunci, perioada din care a început să apară în presă că ar fi o epidemie de virus în Wuhan a fost cam la începutul lunii ianuarie 2020. Termenul de incubare a virusului este de două săptămâni, deci de atunci şi până acum, noi am fi fost toţi praf, dacă era vreunul virusat. Am vazut acum comentariile colegilor cu care am fost, unii au fost internaţi abuziv, alţii sunt ţinuţi în carantină tot abuziv"

Iasmina Breșneni, instrumentist la Filarmonica Arad: "Turneul în China a început în data de 3 decembrie și s-a terminat în data de 20 ianuarie. Nu am știut, la început, absolut nimic despre virus și nici nu exista acea problemă de care am auzit abia când am ajuns acasă. Am fost în acel oraș, dar am fost la început, pentru a pune viza de ședere. Am stat o zi. În perioada în care s-a declanșat virusul nu am trecut pe acolo. Oamenii acolo merg cu măști pe stradă pentru că aerul este poluat și majoritatea poartă pe stradă sau în încăperi acele măști, ceea ce am făcut și noi. Am purtat măști pentru a ne feri de aerul poluat".

Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, a declarat, că doi artiști din Cluj sunt izolați la domiciliu pentru 14 zile, după ce s-au întors din turneul din China și dacă vor avea simptome de febră sau tuse cei doi vor fi transferați la Spitalul de Boli Infecțioase.

China trece prin momente foarte dificile, după ce un nou tip de virus a făcut deja 26 de morţi, iar sute de persoane sunt infectate. Autorităţile şi-au recunoscut deja neputinţa de a opri răspândirea bolii, instituind carantina în mai multe oraşe.