Arestarea tânărului care a înjunghiat o profesoară, la un liceu din Ploieşti a fost filmată de o cameră video. În plină stradă, Mihai Alexandru Niţescu e prins, pus la pământ şi încătuşat de un jandarm, ajutat de un coleg. Scena se derulează în faţa a numeroşi elevi de liceu.

Tânărul de 22 de ani a fost prins pe o stradă din apropierea liceului, la câteva minute după ce a înjunghiat o profesoară. O cameră de supraveghere îl filmează pe atacator apropiindu-se, pe drum, de o maşină parcată.

Articolul continua dupa recomandari

Video cu arestarea

Mihai Alexandru Niţescu loveşte cu furie parbrizul maşinii. Din spatele său poate fi văzut cum vine cu paşi rapizi un jandarm din echipa de intervenţie care a fost trimisă în zonă.

Jandarmul îl prinde pe atacator chiar lângă maşina parcată. Urmează o încleştare scurtă, iar omul legii reuşeşte să-l pună la pământ pe tânăr.

"Avea un cuţit în mână, l-am somat să se oprească, acesta a fugit. L-am prins, la aproximativ 20 de metri, l-am imobilizat, l-am încătuşat", a povestit ulterior jandarmul Gheorghe Iancu.

Un coleg al jandarmului se apropie şi el şi-i dă o mână de ajutor. Cei doi îl încătuşează pe tânărul agresiv. Chiar în acel moment, două eleve trec la doar câţiva metri de scena arestării. Alţi tineri pot fi văzuţi pe stradă, în depărtare.

Jandarmii îl ridică de pe asfalt pe Mihai Alexandru Niţescu. Tânărul este dus către maşina forţelor de ordine. Jandarmul care l-a imobilizat se întoarce însă la maşina parcată, al cărei parbriz fusese lovit de atacator. Omul legii verifică, probabil, dacă au fost provocate distrugeri. Atacatorul în schimb a fost preluat de colegul jandarmului.

Mihai Alexandru Niţescu şi-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în liceu. Se pare că a vrut să se răzbune pentru faptul că, în urmă cu câţiva ani, când era elev, ea l-a lăsat corigent. Profesoara a fost spitalizată în stare gravă.