Fără să ne dăm seama, am ajuns deja în vârf de sezon estival. Nu e de mirare că este cel mai aglomerat weekend la malul mării. Atât de aglomerat încât dacă vrei un şezlong bine poziţionat trebuie să te trezeşti cu noaptea în cap. Vremea a fost superbă, iar apa mării numai bună de scăldat. Aşa că 150 de mii de turişti s-au bucurat de soare în staţiunile de pe litoral.

Cei care revin an de an în Satul de Vacanţă din Mamaia se simt aici ca acasă. Pentru că e locul de întâlnire cu voia bună. Seara trecută, cu greu îţi puteai croi drum prin mulțime. 

Articolul continua dupa recomandari

Grătarele sunt încinse şi puţini pot rezista aromelor îmbietoare. Pentru cei care n-au răbdare să aştepte, există şi o variantă mai rapidă: shaorma. Costă doar 10 lei în satul de vacanţă.

Şi hamsiile, care costă 5 lei porţia, sunt ieftine şi gustoase, spun turiştii. Pentru a-i atrage pe pofticiosi, unii au scos rotisoarele în stradă. Pui, ciolane, coaste se frig sub ochii trecătorilor. E un spectacol pentru simţuri. Show face şi Matei, pentru a câştiga clientelă.  

Pentru cei mici, Satul de Vacanţă este centrul distracţiei. 

Terasele încearcă să compenseze minusurile şi se întrec în muzică. Clienţii se lasă uşor vrăjiţi de ritmuri.