Răsturnare de situaţie în cazul cumplitului accident din Cluj, în care Gabriela Rîpan, o frumoasă studentă din Suceava, şi-a pierdut viaţa după ce maşina condusa de prietenul ei a intrat într-un stâlp.

Cu toate că, a doua zi după accident, Poliţia Cluj a anunţat că şoferul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, rezultatele probelor de sânge de la IML infirmă acest lucru.

Articolul continua dupa recomandari

Neconcordanţa celor două rezultate a stârnit controverse, iar cei de la Spitalul Judeţean au venit cu explicaţii în cadrul unei conferinţe de presă.

Rezultatul UPU Cluj, "fals-pozitiv" la droguri

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean Cluj, medicul Adela Golea, a spus că rezultatul analizelor preliminare făcute la UPU Cluj în cazul șoferului Tudor Ștefan Cârjă a indicat prezența moleculelor de Tetrahidrocanabinol (THC), substanța activă care este întâlnită în drogurile vegetale hașiș și marijuana. 

Medicul a precizat că rezultatul a fost invalidat de IML Cluj, unde s-au făcut analize detaliate. 

”Pe toate dozările ai o marjă în care ele pot fi fals-pozitive sau fals-negative. Nu este vina nimănui și nu se întâmplă nimic”, a spus medicul Adela Golea. În acest caz, comparativ cu analizele de la IML Cluj, rezultatul de la UPU a fost fals-pozitiv.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean Cluj, medicul Adela GoleaVezi 4 imagini în Galerie

”În UPU există aparate point of care, care sunt calitative. Pe rezultate scrie prezent sau nu, da sau nu. Fac o dozare, dacă există anumite substanțe.

Pe acel aparat se dozează 10 clase de substanțe, dar asta nu înseamnă că dacă acea substanță a ieșit pozitivă este într-adevăr unul dintre droguri sau poate fi o substanță sintetică, substanță care are molecule asemănătoare cu drogul respectiv. De aceea, după ce se face această dozare calitativă, se trimite la dozare cantitativă, la IML. 

Această dozare de la UPU se face din urină, nu s-a dozat nimic din sânge pentru că nu avem aparate care să facă acest lucru. În Cluj, laboratorul de toxicologie, care poate face dozări cantitative, adică să dozeze fiecare tip de moleculă și să spună cantitatea, pe lângă faptul că este prezentă sau nu, este la IML Cluj. Spitalul Județean Cluj pentru această parte de toxicologie nu are laborator”, a precizat Adela Golea.

Maşina, un Mercedes în valoare de câteva zeci de mii de euro, i-a fost dată fetei chiar de ziua ei, de părinţiVezi 4 imagini în Galerie

Anchetă internă la nivelul spitalului

În privința ratei de eroare, Adela Golea a precizat că au mai fost cazuri. 

”Sunt molecule care seamănă cu moleculele de substanțe pe care noi le urmărim și care ies pozitive. Sunt și situații în care ies elemente fals pozitive sau fals negative. Acest procent de fals pozitiv sau fals negativ există pe toate aparatele și dacă se suspicionează că sunt probleme se schimbă metoda.

Din păcate THC (Tetrahidrocanabinol) are foarte multe molecule care seamănă. Spre exemplu și macul seamănă ca moleculă și arborele de cafea seamănă ca moleculă cu THC, ca să nu vorbim de toate speciile de cânepă", a mai spus medicul.

Totuşi, directorul spitalului judeţean a deschis o ancheta internă, dar nu pentru a cerceta pe cineva ci pentru a vedea dacă sunt lucruri ce pot fi îmbunătăţite. 

IML a făcut analizele pe baza probelor de sânge prelevate la o oră de la sosirea pacientului la spital, iar o altă proba a fost prelevată în timpul operaţiei. 

Rezultatul care certifica exact substanţele pe care le-a consumat un sofer sunt cele efectuate de IML, din care nu a reieşit faptul că şoferul ar fi consumat alcool sau droguri. 

Gabriela Rîpan avea numai 20 de aniVezi 4 imagini în Galerie

Şoferului Tudor Ştefan, cercetat pentru ucidere din culpă

Astfel, Tudor Ştefan Cârjă este cercetat acum doar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Între timp, tânărul de 19 ani care a băgat-o în mormânt pe Gabriela Rîpan se află tot la Terapie Intensivă. Medicii au reusit sa ii salveze piciorul prin refacerea artificială a unor artere distruse în urma accidentului. 

Totusi, spun doctorii, următoarele zile sunt cruciale şi complicaţii încă mai pot apărea.

Reamintim că Gabi Rîpan, o tânără de 20 de ani, studentă la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), a murit, duminică noaptea, într-un accident de circulaţie la intrare în Cluj-Napoca.

La volanul maşinii se afla prietenul ei, Tudor Ştefan Cârjă.

Tânărul de 19 ani, din comuna Floreşti, se afla în autoturism, împreună cu Gabi, şi se îndreptau dinspre Gilău către Cluj-Napoca.

La un moment dat, şoferul a apăsat puternic pedala de acceleraţie, în tentativa de a face o depăşire, însă a scăpat maşina de sub control.

Din cauza vitezei puternice, maşina a derapat şi s-a izbit deosebit de violent de un stâlp metalic.

În urma impactului, Tudor Ştefan a fost proiectat zeci de metri din maşină, fiind găsit în curtea unui târg auto din apropiere. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru fiica lui Vasile Rîpan, un cunoscut om de afaceri din Suceava. Fata a murit în drum spre spital.