Scene şocante, duminică, în Parcul “Nicolae Romanescu”, cel mai mare parc din Craiova. Un băieţel în vârstă de 10 ani a căzut de la 8 metri înălţime după ce s-a rupt tiroliana.

Incidentul s-ar fi produs după ce coarda care face legătura între harnașamentul de siguranță și scripetele tirolianei s-a rupt. 

Articolul continua dupa recomandari

Băiatul, care a căzut de la opt metri înălţime, a suferit câteva leziuni și a fost internat în spital. Are vânătăi şi o entorsă, dar este în afara oricărui pericol, susțin medicii.

Tatăl băieţelului îi acuză însă de gravă neglijență pe administratorii locului de joacă, pentru că tiroliana fusese reparată necorespunzător. 

”Era ruptă și asigurată cu bandă adezivă în speranța că ar rezista. Am venit practic la o joacă și mă duc să îl iau de la spital” a declarat bărbatul. 

Polițiștii au înticmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă, urmând a fi stabilită întreaga stare de fapt.