Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit după ce barca în care se afla s-a răsturnat în apropierea falezei din municipiul Tulcea. El a fost scos din apă de pompieri, iar cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare, fără succes însă.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină joi dimineaţa pentru scoaterea unei persoane căzute din barcă în apropierea falezei din Tulcea, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Articolul continua dupa recomandari

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD, o ambarcaţiune şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Persoana căzută în apă, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a fost scoasă de pompieri, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor de a-l salva, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursa: News.ro