Tragedie în localitatea Flămânzi, ieri după-amiază. Un bărbat de 64 de ani a mers la o vecină să o ajute să schimbe butelia şi s-a gândit să o verifice cu bricheta. A urmat o explozie devastatoare, bărbatul ieşind în ultima clipă din bucătăria cuprinsă de flăcări.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor şi un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Articolul continua dupa recomandari

Botoşăneanul a fost transportat în stare gravă la Urgenţe, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului. A fost internat pe secția de chirurgie plastică şi reparatorie, cu intenția de a fi transportat apoi către o unitate din Iaşi sau Bucureşti.

Din nefericire, starea bărbatului s-a deteriorat, acesta decedînd în noaptea de miercuri spre joi.

Polițiştii botoşăneni au deschis o anchetă în acest caz.