169 de oameni şi-au văzut moartea cu ochii din cauza unei neatenţii. Sunt primele concluzii ale verificărilor făcute de compania Ryanair, după ce avionul care trebuia să decoleze din Bucureşti s-a umplut, fără nicio explicaţie, cu abur. De vină a fost un angajat care se ocupa de degivrarea avionului şi nu a respectat regulamentul. El a folosit substanţa într-o zonă interzisă, iar de acolo şi până la panica trăită de pasageri nu a mai fost decât un pas. Angajaţii firmelor de mentenanţă spun că descoperă în timpul verificărilor defecţiuni care le dau fiori.

Problema a apărut în momentul în care un angajat a folosit substanţa de degivrare într-un loc interzis, în zona sistemului de climatizare. 

Articolul continua dupa recomandari

O neatenţie care a creat panică printre cei 169 de pasageri.

Sistemul de climatizare se află în lateralul avionului, lângă trenul de aterizare. Are două valve prin care aerul intră, este filtrat şi ajunge în aeronavă cu ajutorul unui motor care atinge temperaturi de 250 de grade Celsius. 

Regulamentele îi obligă pe angajaţii care fac degivrarea să închidă sistemul înainte de a folosi subtanţa. Nu s-a întâmplat asta şi în cazul avionului Ryanair. A decolat, iar lichidul a pătruns în aeronavă şi, din cauza căldurii, s-a transformat instant în abur. 

Printr-o conductă care străbate toată aeronava a ajuns la pasageri, atât prin orificiile de aerisire plasate deasupra fiecărui scaun, cât şi prin gurile de aerisire din podea. 

Sunt condiţiile în care avionul a zburat zeci de minute la o altitudine foarte mică, puţin peste o mie de metri. După aterizare, compania aeriană a început verificările. 

Angajatul care a folosit greşit substanţa de degivrare riscă inclusiv să rămână fără loc de muncă. Dincolo de greşelile personalului, companiile aeriene trebuie să fie foarte atente şi la defecţiunile aeronavelor. 

Este motivul pentru care, în fiecare an, aproape 50 de avioane de linie ajung la ROMAERO. Aici, specialiştii le demontează şi verifică fiecare componentă în parte, pentru că în unele cazuri avioanele au defecţiuni ce pot duce la adevărate tragedii. 

Andrei Marinaş, şef departament tehnic ROMAERO: Aici avem o fisură pe peretele de presiune. Va trebui să o transformăm într-o reparaţie permanentă, va trebui să dăm toată zona asta de hidraulică jos. Sunt foarte periculoase pentru că pot duce până la fisuri mari care pot opri avionul de la zbor. În spate mai este încă un perete şi apoi rezervorul central

Andrei Marinaş, şef departament tehnic ROMAERO: S-au găsit şi în partea stângă şi în partea dreaptă. Această placă fisurată se poate observa şi aici cu ochiul liber cum a avut fisura. Trebuie să înlocuim cu altă piesă nouă. De ea este prins trenul de aterizare. Dacă nu o băgai în seamă, în viitor crăpa definitiv şi riscai ca grinda trenului să nu mai aibă prindere şi să cadă

Andrei Marinaş, şef departament tehnic ROMAERO: Vă pot arăta aici. Toate palele se demontează, se spală, se inspectează, se face un control pentru a nu apărea fisuri. În anii precedenţi au fost pale care s-au fisurat şi au făcut ravagii la un motor

Un avion de linie stă în hangar pentru mentenanţă aproape o lună, după care este testat în aer de două ori. Se întoarce în flota companiei abia după ce specialiştii sunt siguri că aeronava funcţionează ca la carte.