Nouă oameni dintr-un bloc din Timişoara au ajuns la spital în ultimele zile. Trei dintre ei, un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama celui din urmă au murit la câteva ore distanţă. Locatarii spun că tragedia s-a produs după ce în bloc s-a făcut dezinsecţie. 

Acuzaţii extrem de grave în cazul de la Timişoara, unde doi copii şi mama unuia dintre ei au murit, după o acţiune de deratizare. Tatăl bebeluşului de 9 zile susţine că nu au fost avertizaţi că în clădire urmează să aibă loc astfel de tratamente chimice.

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul a declarat că micuţul nu respira bine când a fost dus la spital.

"Când l-am dus la spital, nu respira bine. Nu mai putea să respire. I-am făcut resuscitare cât am putut şi am sunat la ambulanţă. L-au dus la spital, dar n-au mai putut să-l mai salveze", a declarat bărbatul pentru Observator.

Omul spune că deratizarea s-a făcut joi sau vineri.

"Au intrat în camerele care erau goale şi au dat cu substanţe. Dânşii aveau măşti pe faţă. Eu nu am ştiut de nimic, nu am ştiut că ei dau cu substanţe. Ar fi trebuit să ne anunţe, să ne spună. Nu am ştiut nimic. Acum două zile m-a durut burta, dar nu pot să spun de la ce anume. Toată lumea crede că totul sa întâmplat din cauza asta. E un caz bizar ca mai mulţi să meargă la spital cu greţuri şi vărsături", a mai spus tatăl micuţului decedat.

Copil de 3 ani şi bebeluş de 9 zile, morţi după dezisecţia în bloc

Un bloc de pe strada Mioriţa din Timişoara a fost evacuat după ce doi copii şi o mamă au murit. Decesele au apărut după ce în bloc s-a făcut deratizare şi dezinsecţie.

Au murit un bebeluș de 9 zile și mama acestuia în vârstă de 29 ani, dar şi un minor de 3 ani.

De asemenea, mai mulţi copii din acelaşi bloc au fost internaţi la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. Strada a fost complet blocata si au fost mobilizate forte de interventie, inclusiv echipa de Cercetare Biologica, Radiologica si Nucleară.

Raed Arafat a declarat luni la Antena 3 că s-a activat Departamentul pentru Situații de Urgență și toți locatarii sunt transferați către UPU, cu două microbuze, pentru investigații de urgență.