Doi tineri au fost ucişi de tren în acelaşi loc, la patru luni distanţă! O dublă tragedie care se poate repeta, pentru că doar o piatră funerară, ridicată de părinţii care şi-au pierdut copiii, ţine loc de barieră în calea morţii. Oricine poate ajunge în faţă pe şinele de tren, prin gardurile rupte.

La doi paşi de Bucureşti, în Voluntari, moartea loveşte cu peste 100 de kilometri pe oră. 60 de trenuri traversează zilnic zona care a ajuns pasaj pentru pietoni. Andreea Corina Lascu a fost ultima victimă. A murit la 19 ani, pe drumul spre casă, scurtat chiar peste calea ferată. 

Articolul continua dupa recomandari

Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit pe şine, la 100 de metri distanţă de locul unde, în urmă cu patru luni, prietenul ei cel mai bun şi-a pierdut viaţa într-un mod tras la indigo. Ionuţ Militaru avea 18 ani şi a fost lovit de tren în timp ce traversa şinele cu căştile în urechi. Un gang îngust, situat între două clădiri, l-a condus direct spre moarte. 

Mama lui Ionuţ: Se cunoşteau, erau colegi de şcoală, se întâlneau la şcoală, veneau acasă. Ştiu că toată ziua vorbeau la telefon. După ce s-a întâmplat cu Ionuţ, săraca fată plângea. Era ca şi noi, dărâmată

Zece ani, autorităţile nu au închis culoarul, în ciuda sesizărilor primite de la localnici. După moartea lui Ionuţ, au promis că vor găsi soluţii, dar tot n-au luat măsuri. În schimb, ca să protejeze alte vieţi, părinţii lui Ionuţ au acoperit gangul cu piatra funerară a fiului lor. Chiar şi aşa, în zonă sunt multe alte locuri prin care pietonii se strecoară pe calea ferată. 

Deşi este un semn de atenţionare printe garduri rupte şi munti de gunoaie, oamenii aleg să treacă pe aici liniile de cale ferată, însă nu iau în calcul un lucru, este destul de periculos, trec trenuri de mare viteză, iar vizbilitatea în stânga şi în dreapta este foarte  redusă.

Un pod există în zonă, însă localnicii se plâng că nu-l pot folosi. Motivul ar fi că este o zonă foarte îngustă pentru pietoni şi aceştia riscă să fie loviţi de camioane sau alte maşini.

Conform legii, liniile de tren trebuie protejate cu instalaţii de semnalizare amplasate la 20 de metri de şine, de o parte şi de cealaltă, astfel încât pietonii să fie avertizaţi că zona e periculoasă.

Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR Infrastructură: Zona respectivă, în oraşul Voluntari, este semnalizată conform prevederilor legale. Avem aici o situaţie în care practic ignorăm aceste semnale, considerăm că nu există pericol

În ultima săptămână, în toată ţara, doar 11 persoane au fost sancţionate după ce au trecut calea ferată prin loc interzis. Mecanicul trenului care a lovit-o pe Andreea Corina Lascu ar fi declarat că fata i-ar fi apărut intenţionat în faţă, însă această variantă nu a fost confirmată oficial.