Poliţiştii din Târgu Jiu sunt în alertă, după ce ieri, 8 mai, Iacob Ana-Maria, de 37 de ani, din orașul Rovinari, persoană cu afecțiuni psihice, a plecat voluntar din spital, unde era internată din 29 aprilie, și nu s-a mai întors.

Poliţiştii au fost sesizaţi de un reprezentant al Secției Psihiatrie a Spiralului Județean Gorj.

Articolul continua dupa recomandari

La spital s-au deplasat polițiști, care au efectuat cercetarea locului faptei, stabilind că femeia este cunoscută cu plecări repetate. Iacob Ana-Maria a fost pusă în urmărire.

Semnalmentele tinerei:

  • înălțime 1,65 m
  • față ovală, ochi căprui, părul tuns scurt șaten, constituție fizică medie
  • fără semne particulare

La momentul plecării, femeia de 37 de ani era îmbrăcată într-o pijama de culoare maro închis și pantofi sport de culoare albă.

Persoanele care pot oferi detalii, ce ar putea duce la identificarea persoanei dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.