O tânără din Brăila a murit pe patul de spital, la 3 săptămâni după un accident teribil și totodată bizar. Grav rănită, Daniela a fost transferată la Galați, însă medicii nu au putut să o salveze, după două operații.

Daniela, în vârstă de 21 de ani, a fost rănită pe 29 decembrie cu 2 zile înainte de Revelion, în timp ce se întorcea acasă de la cumpărături, în comuna Stăncuța din Brăila.

Articolul continua dupa recomandari

Fata a avut mare ghinion. Potrivit debraila.ro, în timpul călătoriei, un copac de pe marginea drumului s-a prăbușit peste mașina condusă de tânără.

Daniela a ajuns la spital pe propriile picioare, însă medicii au decis în urma analizelor să o transfere la Galați, din cauza unei lovituri la cap, care, se pare,  avea urmări serioase.

Daniela a fost operată la Neurochirurgie, la Spitalul de Urgență Sfântul Andrei din Galați, iar, după o săptămână, a suferit o a doua intervenție.

Starea de sănătate a tinerei s-a înrăutățit. Vineri, familia a primit vestea șocantă de la medici, care i-au pronunțat decesul.