Un tânăr poliţist din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, a ajuns pe patul de spital, după ce a fost înjunghiat de trei ori. Totul s-a întâmplat când agentul se afla în timpul liber, în urma unui conflict spontan cu un vecin.

Poliţistul local, în vârstă de 32 de ani, se afla în timpul liber. Într-un conflict spontan, el a îmbrâncit un localnic. Acesta din urmă s-a întors şi l-a înjunghiat de trei ori.

Articolul continua dupa recomandari

La faţa locului s-au deplasat echipe ale Poliţiei şi Ambulanţei. Poliţistul prezenta o plagă tăiată la nivelul axilei stângi şi două plăgi penetrante în zona toraco-abdominală.

"A fost dus direct în sala de operaţie", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU - SMURD de la Spitalul 'Sf. Spiridon' din Iaşi.

   În cauză a fost deschis dosar penal.

Incidentul a avut loc vineri seara, în jurul orei 23,00. S-a întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. În prezent se fac cercetări pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, anunţă IPJ Iaşi. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook