Un tânăr din Constanţa a fost încătuşat de poliţiştii locali după ce a ascultat manele într-un autobuz, a făcut scandal când oamenii i-au cerut să oprească muzica şi apoi s-a luat la ceartă cu agenţii locali.

Totul s-a întâmplat pe 20 ianuarie, în jurul orei 14.30, într-un autobuz de pe linia 42 din Constanţa, atunci când tânărul a început să asculte manele pe telefon.

Articolul continua dupa recomandari

Ceilalţi călători i-au cerut să oprească muzica sau să dea mai încet, moment în care acesta a început să facă scandal.

'În momentul în care a fost interceptat de către oamenii legii, barbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse, refuzând să se legitimeze și încercând să fugă, fapt pentru care polițiștii locali au recurs la folosirea forței(încătușare), coborârea acestuia din autobuz și conducerea la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în vederea stabilirii identității', se arată într-o informare a Primăriei Constanţa.

Tânărul condus la audieri a fost amendat cu 300 de lei.