Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Constanţa, a fost săltat de mascaţi, în această dimineaţă, în urma unor percheziţii.

Potrivit poliţiştilor, tânărul a furat un sac cu bani dintr-o librărie situată într-un mall.

Articolul continua dupa recomandari

Totul s-ar fi întâmplat pe 23 mai, în jurul orei 21.55, într-un mall din Constanţa.

Înainte de închiderea librăriei, tânărul a intrat în interior şi a furat un sac, de sub tejghea, în care se afla suma de 12.300 de lei, reprezentând încasările din ziua respectivă.

În această dimineaţă, poliţiştii Secţiei 1, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii în Constanţa.

Cu ocazia percheziţiilor, anchetatorii l-au reţinut pe tânărul de 28 de ani care a furat sacul cu bani.

"În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul Arest Preventiv al IPJ Constanța. La data de 13 iunie, acesta va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat al Poliţiei.