Un tânăr din Deva s-a împușcat în cap cu o armă de foc artizanală, sâmbătă. Potrivit polițiștilor hunedoreni, a fost vorba despre un accident. Tânărul a murit.

Tânărul de 29 de ani a fost găsit fără cunoștință, cu o rană în regiunea frontală, provocată de arma de foc artizanală pe care a folosit-o ”necorespunzător”, spun surse din anchetă. Victima prezenta semne vitale când a fost transportată către Unitatea de Primiri Urgențe Deva, însă a murit din cauza rănilor grave.

Articolul continua dupa recomandari

”Astăzi, în jurul orei 15: 20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr s-a autoaccidentat, în urma utilizării unei arme de foc.  Ajunși fața locului, polițiștii au identificat  victima, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Deva, care a fost preluat de un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale. In urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că tânărul a utilizat necorespunzător o armă de foc artizanală, provocându-si și vătămări corporale. In cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor si munițiilor, in vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei”, se afirmă într-un comunicat al polițiștilor.