Sute de persoane au ieşit în stradă în semn de susţinere faţă de Laura Codruţa Kovesi. Au fost proteste în faţa Guvernului, dar şi în alte oraşe din ţară. Oamenii au scandat numele fostei şefe a DNA şi sloganuri ca "Justiţie, nu corupţie!". Manifestaţiile s-au încheiat după câteva ore, fără incidente.

În faţa Guvernului câteva sute de oameni s-au adunat la mitingul anunţat, ca şi până acum, pe reţelele de socializare. Oamenii au avut steaguri şi pancarte şi au scandat sloganuri, fără să se înregistreze incidente. 

Articolul continua dupa recomandari

Şi în Cluj au fost circa 300 de persoane care au ieşit în stradă ca să-şi arate susţinerea faţă de fosta şefă DNA.

La malul mării, susţinătorii Laurei Codruţa Kovesi s-au adunat în faţa Prefecturii din Constanţa, iar după o oră au plecat în marş către sediul PSD din oraş. Au fost câteva zeci de manifestanţi. Proteste similare au avut loc şi în alte oraşe din ţară, ca Sibiu, Braşov, Timişoara sau Alba Iulia.