În România este, oficial, începând de astăzi, epidemie de gripă, după ce s-au înregistrat 3 săptămâni epidemice consecutiv și 54 de decese din cauza bolii. Ministrul Pintea şi medicul Adrian Streinu Cercel au transmis un set de reguli care ne pot feri de gripă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că se menţin măsurile transmise înca din data de 17 ianuarie în vederea limitării cazurilor de îmbolnăvire.

Articolul continua dupa recomandari

"Nu cerem populației decât să respecte măsurile recomandate de specialiști", a spus Pintea în conferinţa de presă în care a anunţat că a fost constatată epidemia de gripă

Streinu Cercel: "Trebuie să ne spălăm în nas!"

Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş din Capitală, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că igiena personală este cea mai importantă, spălatul pe mâini cu apă și săpun și purtarea măștilor fiind esențială.

"Unitățile sanitare știu ce au de făcut. Problema este igiena personală - apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectanții. Nu strănutăm în mână. Este bine să purtăm și masca de protecție. 

Nu se poartă sub nas, pentru că prin nas veți contamina ce e în jur. Nu uitați că trebuie să ne spălam în nas, atunci când ne spălăm pe față. Ceea ce învățam la grădiniță trebuie să punem acum în practică", a spus Cercel.

54 de oameni au murit din cauza virusului gripal, arată ultimul bilanț. Dintre aceştia, 49 sufereau şi de alte boli, alţi cinci pacienţi nefiind cunoscuţi şi cu alte afecţiuni.