Ştefania, o fată în vârstă de 15 ani, elevă la un liceu din Mangalia, şi-a pus capăt zilelor, noaptea trecută, în staţiunea Olimp.

Tragedia s-ar fi produs după ce adolescenta ar fi luat o notă mică la liceu, iar o profesoară ar fi certat-o.

Articolul continua dupa recomandari

Seara trecută, 28 octombrie 2019, Ştefania a purtat o discuţie cu o prietenă în care i-a explicat că are de gând să îşi pună capăt zilelor.

Potrivit unor surse, fata de 15 ani ar fi avut anumite probleme personale, iar picătura care a umplut paharul a fost o notă mică pe care ar fi luat-o, ieri, la liceu.

Mai mult, colegii ei au precizat că pe lângă nota mică, Ştefania a fost certată de profesoară, fapt care a făcut-o să se simtă foarte rău.

Elevă la un liceu din Mangalia, decizie extremă după o notă mică

Câteva ore mai târziu, Ştefania a ajuns în staţiunea Olimp şi a urcat într-o clădire aflată în construcţie.

Şi-a aranjat lucrurile şi apoi a căzut în gol de la înălţime. Un trecător a fost cel care a sunat disperat la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-a deplast un echipaj medical, însă medicii nu au mai putut să o readucă la viaţă, în ciuda manevrelor de resuscitare.

Vestea morţii elevei de la liceul din Mangalia i-a şocat pe toţi prietenii ei, iar motivele au fost dezvăluite pe Facebook, de anumite persoane cărora le vom proteja identitatea.

'O nenorocită de notă a ucis un copil. Păcat, mare păcat!', a comentat o femeie la postarea referitoare la moartea Ştefaniei.

'Cică ar fi umilit-o cumplit o profesoară. Dumnezeu să o odihnească', a fost un alt comentariu.

Astăzi, colegii Ştefaniei au ridicat la liceu un altar de flori şi lumânări în memoria ei.