Memoria unui erou ucis în teatrele de război poate fi cinstită în multe feluri. Inclusiv prin mişcare. Un grup de sportivi dedicaţi crossfit a făcut un program extrem de dur. Se numeşte Murph. Pentru că era antrenamentul preferat al Locotenentului Michael Murphy. Un militar american decedat la datorie în 2005, când încerca să-şi salveze camarazii în timpul unui conflict armat.

În memoria lui, 70 de oameni au alergat, au făcut flotări şi tracţiuni şi au aplaudat.

Articolul continua dupa recomandari

La ora 10 dimineaţa s-a dat startul! Antrenamentul începe cu 1,6 kilometri de alergare. Sportivi sau nu, 70 de oameni au încercat să facă toate exerciţiile. După cursă, încep seriile de 100 de tracţiuni, 200 de flotări şi 300 de genuflexiuni. 

Crossfit are origini americane şi a fost dedicat iniţial doar trupelor speciale. Cel care l-a adus în România este chiar un fost puşcaş marin. 

Joe are 61 de ani. Antrenamentul Murph îl face în memoria locotenentului Mike Murphy. Un militar american care a murit, în 2005, în teatrul de operaţii din Afghanistan.

Trei dintre cei mai antrenaţi sportivi din acest grup au făcut exerciţiul cu veste antiglonţ de câte zece kilograme.

Printre cei care au încercat să facă antrenamentul Murphy, a fost şi o familiie de români stabilită în Norvegia.

În memoria lui Mike Murphy, preşedintele George Bush, a acordat Medalia de Onoare post mortem.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook