Soţia patronului de videochat, care a provocat carambolul din centrul Capitalei, face acuzaţii şocante. Femeia vorbeşte pentru prima oară şi spune că un ruj pe care îl avea in geantă a declanşat furia soţului. Credea că e un microfon-spion şi că îl înregistrează. Dragoş Bârligea i-ar fi spus că o omoară. A recunoscut că se drogase şi ar fi fost gata să ia şi alte vieţi. Instanţa a decis arestarea sa pentru următoarele 30 de zile.

Euforic, fără niciun control. Aşa s-ar fi urcat Dragoş Bârligea la volan după ce a consumat, împreună cu soţia, droguri. Au ieşit să se plimbe, însă, pe drum, un ruj din geanta femeii l-ar fi înfuriat. 

Articolul continua dupa recomandari

"Am ieşit din casă, toate bune şi frumoase, în momentul în care a pornit maşina mi-a văzut deasupra, în geantă. un ruj şi s-a panicat, a zis: Cum, mi-ai pus filaj, că te omor!", povesteşte Georgiana Bârligea, soţia lui.

În cursa nebună prin Capitală, a acroşat şi un autobuz RATB. Doar un kilometru a mai înaintat până când într-o intersecţie intens circulată, a lovit alte trei maşini care aşteptau la semafor. Cinci oameni au fost răniţi.

După impact, unul dintre autoturismele oprite la semafor a ajuns cu roţile din faţă pe trotuar. La niciun metru distanţă de pietonii care treceau. Practic, puţin a lipsit ca accidentul să nu se transforma într-o tragedie. 

"Eu de la accident nu cred că am nimic, că m-am băgat puţin sub bord, m-am apucat de centură şi m-am pus cu spatele. Loviturile le am de la bătaia pe care mi-a tras-o când s-a oprit practic maşina", mai spune soţia şoferului.

Georgiana Bârligea spune că a cerut şi un ordin de protecţie împotriva lui. Bărbatul ar fi dependent de cocaină. Femeia recunoaşte că a consumat şi ea. Iar în faţa spitalului, s-a contrazis în mai puţin de un minut.

"Practic, s-a speriat din cauza maşinilor din jur. L-a luat o paranoia", a declarat femeia.

Dragoş Bârligea a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Bărbatul de 39 de ani a recunoscut în faţa anchetatorilor că deţine studiori de videochat. Din profitul afacerii şi-ar fi cumpărat bolidul pe care-l conducea cu un permis emis de autorităţile din Liban, despre care poliţiştii cred că era fals. 

Pentru că era drogat în momentul accidentului, asigurarea auto nu acoperă daunele. Acum, şi procurorii DIICOT îl cercetează pentru deţinere şi transport de stupefiante. În maşină, achetatorii au găsit plicuri cu substanţe interzise.