Şoferul de TIR român care a ucis doi gemeni de 7 luni în Italia ar putea fi declarat nevinovat. Mărturia tatălui bebeluşilor, dovadă esenţială. Patronul firmei italiene pentru care lucra şoferul român a fost inculpat. Iniţial, românul a fost cercetat pentru omor.

Accidentul tragic s-a petrecut pe 13 iulie 2015 pe A12. O cisternă condusă de Ilie Oprea, acum în vârstă de 64 de ani, a fost implicată într-un tragic accident în care doi gemeni de doar şapte luni au murit pe loc, în maşina părinţilor lor. Mama şi tatăl bebeluşilor au scăpat cu răni.

Articolul continua dupa recomandari

Iniţial, şoferul cisternei a fost acuzat de omor, considerându-se că a pierdut controlul maşinii şi a izbit Nissan-ul Qashqai în care călătoreau Andrea şi Luca, alături de părinţii lor, care se întorceau dintr-o vacanţă de la bunici.

Ancheta şi expertizele au demonstrat că accidentul s-a produs din cauza desprinderii roţii stânga faţă de la capul de tractor, iar avocaţii şoferului român au reuşit să obţină în instanţă acceptarea mărturiei tatălui bebeluşilor, Cristian Brambilla.

Acesta a declarat că înainte de a simţi impactul, a auzit un zgomot puternic, confirmînd că maşina lui a fost lovită de roata desprinsă, nu de camion. Nissan-ul a fost proiectat în parapetele de pe axul autostrăzii şi a fost străpuns de o parte a acestuia, astfel fiind ucişi cei doi bebeluşi.

În această situaţie, reprezentantul firmei de transport va fi cercetat pentru omor din impurdenţă şi neglijenţă la punerea în circulaţie a unui autovehicul pe drumurile publice. Iar Ilie Oprea ar putea fi exonerat de orice acuzaţie.