Propunerea unui poliţist din Constanţa, potrivit căreia şoferii care încalcă legea să poată fi sancţionaţi chiar dacă au fost surprinşi de alte camere de luat vederi decât cele omologate, este la un pas să devină realitate.

Ideea agentului şef adjunct Dan Georgescu, membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România a fost ascultată de mai mulţi parlamentari care vor acum să propună un proiect de lege. 

Articolul continua dupa recomandari

„Este de notorietate că cele mai multe contravenţii sunt făcute de conducătorii auto, iar eu ca poliţist nu pot lua măsuri, în baza legislaţiei actuale, dacă nu există înregistrări cu un aparat omogolat al Poliţiei Române. Din câte ştiu, în alte ţări, precum Marea Britanie, există un site al poliţiei unde conducătorii auto încarcă astfel de filmări şi în peste 90% din cazuri se aplică sancţiuni”, declara, recent, pentru presa din Constanţa, Dan Georgescu. 

Articolul 109 din Codul Rutier prevede că aplicarea sancţiunilor şi constatarea acestora se fac doar de către poliţistul rutier, prin mijloace tehnice omologate. Aşa se face că mulţi dintre conducătorii auto care au încălcat legislaţia rutieră reuşesc să scape foarte uşor, prevalându-se de textul acestui articol.