Haos în trafic la Lecco, în Italia, după ce un şofer român de TIR a rămas blocat sub pasarelă, la oră de vârf. Camionul nu sa mai mişcat, semiremorca fiind prea înaltă.

Marţi seara, în jurul orei 18:00, un camion înmatriculat în România a rămas încastrat în pasarela de pe via Amendola, din Lecco. Strada este principala rută de traversare a oraşului şi incidentul a avut loc la o oră de vârf.

Articolul continua dupa recomandari

Lecco Today scrie că s-a format o coadă de zeci de maşini în spatele românului, care nu a reuşit să iasă de sub pasarelă fără avarii la semiremorcă.

Sursa citată mai scrie că în ultima perioadă mai multe TIR-uri au fost blocate în acelaşi loc, şoferii ignorând semnele care le indică înălţimea maximă admisă pe sub pasarelă.