Un şofer din Mureş a fost condamnat la aproape 3 ani de închisoare cu executare după ce a oferit 50 de lei unui poliţist să-l ierte, iar agentul a reclamat evenimentul la superiori.

Astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus condamnarea inculpatului V.Ionel la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. Hotărârea este definitivă.

Articolul continua dupa recomandari

Şofer condamnat la aproape 3 ani de puşcărie pentru 50 de lei

Potrivit ardealnews.ro, directorul executiv adjunct al Poliției Locale Târgu Mureș a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș cu privire la faptul că un agent din subordine l-a informat că, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu, a depistat în trafic pe numitul V. Ionel, conducând o autoutilitară într-o zonă cu restricții din municipiul Târgu Mureș.

Cu această ocazie, şoferul a oferit polițistului, odată cu actele, și suma de 50 de lei, în scopul de a nu-i aplica sancțiunea contravențională prevăzută de lege.

Imediat, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș s-au deplasat la acea locație și au constatat faptul că susnumitul a oferit cu titlu de mită suma de 50 de lei unui agent de poliție din cadrul Poliției Locale Târgu Mureș, pentru a nu-i aplica măsurile legale.

Astfel, şoferul a fost condamnat la închisoare cu executare.