Un şofer de camion a stat 9 ore pe cabină, cu picioarele în apă, la Moviliţa. A căzut sâmbătă seara în canal şi a fost salvat de pompieri duminică de dimineaţă.

Pompierii din Ialomiţa au intervenit duminică pentru salvarea unui bărbat care a căzut sâmbătă într un canal cu apă la Moviliţa, el rămânând pe capota maşinii toată noaptea.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit ISU Ialomiţa, duminică dimineaţă, în jurul orei 06.30, salvatorii de la Detasamentul Urziceni au fost alertaţi pentru a interveni în cazul unei autotutilitare căzute într-un canal cu apă la Moviliţa.

Şoferul, un bărbat în vârstă de 20 ani, a ieşit din vehicul şi a rămas izolat pe capota cabinei, cu picioarele în apă.

Pentru salvarea lui au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice şi o ambulanţă SMURD, precum şi cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu o autosanitară.

Persoana a fost scoasă conştientă şi cooperantă, prezentând excoriaţii pe corp şi faţă. Din spusele victimei, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 22., iar el a rămas toată noaptea izolat pe capota cabinei. Pacientul a fost preluat cu ambulanţa SAJ şi transportat la spitalul din Urziceni, fiind apoi transferat către o unitate medicală din Capitală cu semne de hipotermie.