O slujbă impresionantă de pomenire a fost ţinută la biserica din Peceneaga, județul Tulcea, pentru preotul Ionel Filimon şi soţia sa, morţi într-un accident rutier în timp ce se întorceau de la Ierusalim.

Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, alături de un sobor numeros de preoţi, a săvârşit slujba de pomenire.

Articolul continua dupa recomandari

"Dumnezeu e ca un grădinar, alege cele mai frumoase flori"

În predica sa, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a catalogat evenimentul ca o întâmplare tristă şi a precizat că Dumnezeu e ca un grădinar, alege cele mai frumoase flori, le taie şi le aduce în casă.

Vezi 2 imagini în Galerie

“O întâmplare tristă , care a căzut asupra noastră ca un glas de traznet. Pr. Ionel şi presbitera Elena Angela au trecut pe neaşteptate dincolo. Parcă nu ne venea să credem, mai ales că ne-am întâlnit cu părintele şi era bucuros, şi cu alţi membri ai familiei se va duce să se închine la locurile sfinte. Nu ne gândeam că la întoarcerea lor să se întâmple acest groaznic accident, să treacă din viaţa aceasta la viaţa sfinţilor. E un moment greu ptr familie şi rămân doi copii orfani şi e deosebit de greu şi ptr familia cea a mare a parohiei şi pentru familia lor. Să luăm acest semn că o întâmplare, Dumnezeu e ca un grădinar, alege cele mai frumoase flori, le taie şi le aduce în casa lor. În buchetul lui Dumnezeu s-au dus la altarul cel mai de veci. Niciodată în viaţa mea de episcop nu am întâlnit că să moară în acelaşi timp un preot şi preoteasa lui şi m-am rugat lui Dumnezeu să aşeze sufletelor în corurile sfinţilor. Nu sunt graiuri şi cuvinte să exprimăm suferinţa noastră, dar copiii nu au rămas singuri, o au pe mama sfinţilor, pe Maica Domnului , iar, în locul tatălui, îl au pe Tatăl cel Ceresc, Hristos Domnul . Să nu uităm chipurile acestora şi să îi purtăm în sufletele noastre şi să îi pomenim permanent la Sfintele Liturghii. Credincioșilor acestei parohii le spun că întristarea lor să se prefacă în bucurie, iar cei doi să fie primiți în Raiul dumnezeiesc", a cuvantat Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii.

Preotul Ionel Filimon şi soţia sa au murit într-un accident rutier

Preotul Ionel Filimon şi soţia sa au murit în urma unui grav accident, petrecut în dreptul localităţii Slobozia Noua, judeţul Ialomiţa. Ei veneau de la aeroportul Otopeni, unde aterizaseră venind de la Ierusalim, unde vizitaseră locurile Sfinte.

Preasfinţitul Visarion a oferit un ajutor financiar familiei, iar preoţii din Protoieria Babadag s-au mobilizat exemplar şi au oferit şi ei un ajutor financiar.

În această seară, cortegiul se va îndrepta spre Galaţi, unde vor fi depuşi la biserică Sfinții Împăraţi, iar slujba de înmormântare va fi săvârşită sâmbătă de la orele 12:00. Vor fi înmormântaţi în localitatea Şendreni, lângă Galaţi.