Este cod galben de polei şi ceaţă în cinci judeţe. La această oră, poliţia atenţionează că se circulă îngreunat pe mai multe drumuri din sudul ţării.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este îngreunat, din cauza poleiului pe mai multe artere rutiere din judeţele Buzău, Călăraşi, Focşani, Harghita şi Ialomiţa. 

Articolul continua dupa recomandari

Din cauza poleiului circulaţia rutieră a fost oprită pe DN13A Lupeni – Corund.

De asemenea, circulaţia este îngreunată pe DN67C Novaci - Rânca, din cauza ninsorii şi a viscolului.

Poliţiştii îi atenţionează pe şoferi să sporească atenţia la volan, evitarea bruscării comenzilor autovehiculului şi efectuării de depăşiri riscante.  

Lista actualizată a drumurilor naţionale şi autostrăzilor închise din cauza vremii.

Cod galben de polei în sudul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, cod galben de polei şi ceaţă în mai multe judeţe din ţară.

Astfel, potrivit meteorologilor ANM, până la ora 9.00 este atenţionare cod galben de de ploaie care depune polei în judeţele Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi.

De asemenea, tot până la ora 9.00, este cod galben de ceaţă în Constanţa şi Tulcea.