Peste 220 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în timp ce aşteptau la rând să se închine la racla Sf. Cuvioase Parascheva şi cea a Sf. Muceniţe Ecaterina, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. 

În cele peste 60 de ore de la începutul pelerinajului, prin faţa raclelor s-au închinat peste 78.000 de credincioşi, timpul de aşteptare fiind de peste zece ore. Dintre aceştia, 220 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, iar 10 au fost transportate la spital. 

Articolul continua dupa recomandari

Cele mai multe stări de rău s-au datorat puseelor hipertensive, lipotimii, crizelor de astm, spun medicii. 

Cele două racle au fost scoase spre închinare pelerinilor cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, care este pe 14 octombrie.