La mai bine de patru ani de la tragedia care a îndoliat o ţară întreagă şi s-a soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi, magistraţii ar urma să dea o primă sentinţă în dosarul Colectiv.

Luni a avut loc un nou termen la Tribunalul Bucureşti, termen la care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat încă o dată sentinţele pe care le aşteaptă, iar pompierii Antonina Radu şi George Matei, cei acuzaţi că au colaborat cu angajaţii clubului pentru ca aceştia să primească aviz de funcţionare, în ciuda problemelor de securitate, au avut posibilitatea la un ultim cuvânt.

Articolul continua dupa recomandari

Câţi ani de închisoare cer procurorii pentru inculpaţii din dosarul Colectiv

Evident, cei doi pompieri au susţinut că ar trebui să fie achitaţi pe motiv că faptele de care sunt acuzaţi nu ar exista, că nu au avut corespondenţe cu patronii localului şi că ei s-ar fi ocupat mai degrabă cu auditarea şi nu cu controale, deci anumite acţiuni de care sunt acuzaţi nu ar fi căzut în responsabilitatea lor.

Pe de altă parte, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat încă o dată că solicită câte 14 ani de închisoare pentru Antonina Radu şi George Matei, la fel ca în cazul lui Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, şi al subalternilor săi care ar fi girat funcţionarea ilegală a Club Colectiv.

Tot 14 ani de închisoare se cere pentru patroana firmei de artificii care a asigurat show-ul pirotehnic din seara respectivă. Câte 12 ani de închisoare se cer pentru cei trei patroni ai Club Colectiv şi pentru cei doi tineri care au montat artificiile în seara respectivă.

De asemenea, procurorii vor ca Antonina Radu şi George Matei să plătească intervenţia pompierilor din Club Colectiv, dar şi daune morale şi materiale, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Magistraţii de la Club Colectiv au rămas în pronunţare, următorul termen, când ar putea fi anunţată prima sentinţă, fiind propus pentru 9 decembrie.

Vă reamintim că decizia nu va fi una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.