Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, după ce au fost împuşcaţi cu o armă de vânătoare de către un alt individ, rudă de-a lor, cu care s-au luat la ceartă. Scandalul a continuat însă şi la spital, între familiile celor implicaţi. Ca să liniştească spiritele, politiştii au folosit o grenadă cu gaz lacrimogen.

Deşi sunt rude, cei doi bărbaţi au avut tot timpul ceva de împărţit cu agresorul, iar conflictul este mai vechi, spun cunoscuţii.

Articolul continua dupa recomandari

Duminică seara, s-au întâlnit la o nuntă, iar scandalul a reizbucnit. Ca să lămurească lucrurile, au mers acasă la el. Numai că aici au fost întâmpinaţi cu arma.

De două ori a apăsat pe trăgaci individul, iar cei doi bărbaţi au căzut seceraţi la pământ. Focurile de armă au alertat vecinii, care au chemat imediat poliţia

Cristina Vasile, purtător de cuvânt IPJ Constanţa: Un bărbat de 42 ani care ar fi tras către alte două persoane cu o armă de vânătoare deţinută ilegal. Victimele sunt doi bărbaţi, ambii în vârstă de 44 ani. Unul dintre aceştia a fost rănit la nivelul membrului inferior, iar celălalt la nivel abdomenului.

Victimele au fost transportate la Spitalul din Mangalia, unde au ajuns şi familiile lor. Când au aflat că unul dintre bărbaţi a murit, au fost la un pas să se ia la bătaie.

Ca să îi calmeze, polițiștii au folosit o grenadă cu care au împrăştiat gaz lacrimogen. Cel care a tras este acuzat de omor deosebit de grav şi riscă 15 ani de închisoare.