Sandviciuri stricate şi pline de mucegai, vândute într-o şcoală din localitatea Vălenii de Munte. Mămica unei fetiţe, elevă la şcoală, a descoperit cu groază ce primesc copiii de mâncare la şcoală.

Totul s-a întâmplat, în urmă cu două zile, la şcoala 'Ing. Gheorghe Pănculescu' din Vălenii de Munte, judeţul Prahova.

Articolul continua dupa recomandari

O elevă a şcolii a cumpărat un sandviş cu şniţel şi cartofi prăjiţi, iar în momentul în care a primit produsul a descoperit că acesta era plin de mucegai.

"Sandwich cumpărat de fetiţa mea în vârstă de 9 ani, în data de 18 01 2019 din magazinul situat în incinta şcolii Ing. Gheorghe Pănculescu din Vălenii de Munte, Prahova. Nu este prima dată când se întamplă aşa ceva în această şcoală şi de fiecare dată se muşamalizează totul în incinta şcolii", se arată în mesajul mamei elevei care a cumpărat sandvişul.

Femeia a făcut apel la Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova pentru ca astfel de situaţii extrem de periculoase pentru copii să nu se repete.