Salvamont, avertisment în minivacanţa de 1 Mai. Şeful Salvamont Sibiu îi avertizează pe turiştii aflaţi la munte că 'se pot produce avalanşe în orice moment'.

Turiştii care îşi petrec minivacanţa de 1 Mai în Munţii Făgăraş, în zona Bâlea Lac, trebuie să fie atenţi la avalanşele care se pot declanşa aproape în orice moment, fără să poată fi prevăzute de specialiştii meteorologi, avertizează Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Articolul continua dupa recomandari

   'O să vină cu siguranţă foarte mulţi turişti la Bâlea. Zăpada este încă mare acolo şi se topeşte destul de rapid. Stratul de zăpadă este îmbibat cu apă şi, dacă în timpul iernii putem să apreciem, într-o oarecare măsură, riscul de avalanşă şi gradul de stabilitate al zăpezii, în acest moment este aproape imposibil. Se pot produce avalanşe în orice moment', a declarat Adrian David, într-o conferinţă de presă.

   Potrivit Şefului Salvamont Sibiu, această perioadă este una dintre cele mai periculoase din punct de vedere al avalanşelor, în Munţii Făgăraş.

   'Avem experienţa din anii trecuţi, în această perioadă, în jurul datei de 1 mai, au fost avalanşe de mari dimensiuni în zona Bâlea. Din fericire, nu au fost turişti surprinşi de avalanşă, dar există un risc pe care nu îl putem estima şi nu îl putem anticipa. Este o zonă, totuşi, care generează avalanşe şi vin turişti să schieze şi sunt expuşi acestui risc', a precizat Adrian David.

   În zona turistică Bâlea Lac există o echipă de salvamontişti în permanenţă.

   De asemenea, turiştii au la dispoziţie un meteorolog nivolog în permanenţă, la staţia din Bâlea Lac, de unde pot afla informaţii utile despre starea vremii şi riscuri.

Sursa: Agerpres