România este sub ape. După potopul de noaptea trecută, zeci de localităţi sunt acoperite de puhoaie. În Teleorman, viitura a luat pe sus maşini şi a transformat străzile în râuri furioase. Tot acolo, un tren cu o sută de călători la bord a fost lovit de fulger şi a luat foc în câmp.

Meteorologii spun că vremea extremă va continua şi în noaptea de duminică spre luni.

Articolul continua dupa recomandari

18 judeţe se vor afla sub cod galben de ploi şi vijelii până luni dimineaţă, la ora 05.00. La munte, dar şi în vestul Moldovei şi nordul Munteniei cantităţile de precipitaţii pot depăşi 50 de litri pe metru pătrat.

Risc mare de inundaţii este şi în judeţele Caraş Severin şi Timiş, meteorologii au emis Cod Portocaliu.

În două ore a plouat cât pentru două luni în comuna Izvoarele, din judeţul Teleorman. Puhoaiele au măturat tot ce a avut în curte unul dintre localnici, inclusiv două autoturisme. 

Proprietarul maşinilor a reuşit să îşi salveze doar tractorul. Dar nici pe acela întreg.

Când a început să curgă şuvoiul de apă, aceşti oameni aveau maşinile parcate în faţa curţii. Una dintre autoturisme a ajuns la mai bine de 50 de metri, iar cealaltă la peste 150. 

Comuna este încă sub ape. Dimineaţă, oamenii încercau să-şi revină după o noapte albă. Au stat de veghe şi au salvat ce au putut. 

Pompierii au lucrat toat ziua pentru a scoate apa din case şi pentru a face drumurile practicabile.

Adrian Dragomir, maior ISU Teleorman:
În acest moment mai sunt câteva curţi inundate, aseară situaţia era una destul de amplă, peste 60 de curţi afectate, de asemenea şase locuinţe, mai multe autoturisme.

Vremea extremă a creat probleme în tot judeţul Teleorman. În Alexandria, ploile au transformat drumurile în râuri furioase. 

Iar un tren cu 100 de persoane la bord a fost trăsnit, lângă localitatea Vârtoapele. Nu au existat victime, dar locomotiva a trebuit să fie schimbată.

În toată ţara, 31 de localităţi din 14 judeţe au suferit pagube din cauza potopului. 

În Vrancea, inundaţiile au surprins un cioban cu 200 de animale în câmp. A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru ca acestea să fie evacuate. Şi în Vama Veche vijelia a făcut prăpăd.

A fost potop şi la Păuliş, în Arad. Ploaia torenţială a inundat satul cu noroiul desprins de pe un deal din apropiere. Autorităţile estimează că s-au strâns 200 de litri de apă pe metru pătrat. Cât pentru toată vara. 

Ioan Turcin, primarul comunei Păuliş:
Precipitaţiile sunt ieşite din comun şi nu am avut asemenea precipitaţii în ultimii 50 de ani. 

În casele oamenilor, apa depăşea jumătate de metru. La fel şi în curţi.