Furtunile lovesc din nou şi aduc cu ele încă un val de inundaţii! Meteorologii au dat avertizări-fulger pentru mai multe judeţe, în ultimul moment. La mare, o furtună de nisip i-a îngrozit aseară pe turişti.

Vântul şi ploaia s-au dezlănţuit dintr-odată la malul mării, iar plaja de la Eforie Nord a dispărut sub perdeaua de nisip. Speriaţi, turiştii şi-au abandonat în grabă şezlongurile. Furtuna a lovit şi la Saturn. 

Articolul continua dupa recomandari

Unde s-au rupt norii, au lovit şi viiturile. Tone de mâl au blocat un drum european pe o porţiune de patru kilometri, în localitatea Banca din Vaslui. Un camion a rămas captiv ca într-o mlaştină.

Nu pot trece nici camioanele. E vorba  de jumătate de metru de nămol şi de pietriş aduse de la o moară. A luat cu totul de acolo şi a astupat o vale. O vale în faţa maşinii şi nu se poate trece, a povestit un şofer.

În comuna Vînători-Neamţ, curţile oamenilor au dispărut sub apa scursă de pe munţi. 

Un dezastru cu repetiţie, în vara cu cele mai multe fenomene extreme din istorie: loviţi de vijelii şi de puhoaie, sute de oameni şi-au văzut casele distruse de mai multe ori de inundaţii. 

România e prinsă în mijlocul unui fenomen nemaiîntâlnit în Europa. Dinspre Rusia, nu mai vin ploile, ci un aer neobişnuit de cald, care întâlneşte un val tropical venit dinspre Africa şi aerul rece venit dinspre Vest. Cele trei bule gigantice de aer se ciocnesc exact deasupra ţării noastre. 

ALINA ŞERBAN, meteorolog
Într-o astfel de masă ştim că există potenţial, dar este greu de spus unde se va dezvolta norul respectiv. El se dezvoltă acolo unde găseşte temperatură mai ridicată, umiditate mai ridicată. Au o durată destul de scurtă şi pot fi prevăzute cu puţin înainte.

Luna lui cuptor a răsturnat harta meteorologică a întregului continent. La Polul Nord, au fost înregistrate chiar şi 30 de grade Celsius. Iar în Scandinavia, pentru prima dată în istorie, locuitorii se sufocă de cald. În Suedia, pădurile chiar s-au aprins din cauza temeperaturilor de foc.