Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat, astăzi, România, în dosarul închisorii secrete a CIA.

Astfel, România a fost obligat să plătească 100.000 de euro unui deţinut care a fost torturat în închisoare secretă a CIA din Bucureşti.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit deciziei CEDO, publicată în această dimineaţă, România trebuie să îi plătească lui Abd al-Rahim Husseyn Muhammad al-Nashiri, un saudit acuzat că a pus la cale şi dus la bun sfârşit un atac terorist asupra unei nave americane în anul 2000, suma de 100.000 de euro, în termen de trei luni de la data deciziei.

"Un raport a arătat că centrul de detenţie cunoscut sub numele de 'Detention Site Black', una dintre locaţiile în care Al Nashiri a fost închis şi torturat, se află în România. În baza probatoriului administrat, Curtea a concluzionat că închisoarea secretă a CIA a fost operaţională în România din septembrie 2003 şi până în noiembrie 2005, iar Al Nashiri a fost ţinut acolo din aprilie 2004 până în noiembrie 2005", se arată în decizia de astăzi a CEDO.

Abd al-Rahim Husseyn Muhammad al-Nashiri este un cetăţean saudit, în vârstă de 53 de ani, suspectat că a pus la cale bombardarea navei americane USS Cole, în anul 2000.

La acea vreme, 17 marinari au fost ucişi, iar alţi 39 au fost grav răniţi în urma atacului terorist al grupării al-Qaeda.

El a fost prins în octombrie 2002, în Dubai, de o divizie specială a CIA. Iniţial a fost transferat într-o închisoare secretă a CIA din Afganistan, iar ulterior dus într-o altă închisoare în Bangkok, Tailanda.

Pe 5 decembrie 2002, CIA l-a transferat pe Al Nashiri într-o altă închisoare secretă din Polonia, acolo unde a fost torturat în diferite moduri. Undeva după 6 iunie 2003, teroristul a fost transferat într-o închisoare secretă a CIA din Bucureşti, despre care s-a spus că ar fi situată la subsolul sediului ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat).