Autorităţile din România şi cele franceze au pus umărul la dezmembrarea unei grupări infracţionale organizate din care făceau parte mai mulţi români prinşi la dezmembrat de locomotive în Franţa.

Cel puţin 16 români ar fi participat, în urmă cu aproximativ un an, la 57 de furturi comise în dauna SNCF Franţa (compania feroviară franceză).

Articolul continua dupa recomandari

Românii furau în special radiatoarele locomotivelor pentru dezmembrare şi valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă).

Românii au furat peste 1.000 de radiatoare şi au valorificat circa 38 de tone de metale la centrele de fier vechi.

În cadrul acestui dosar, în cursul zilei de joi au fost efectuate 16 percheziţii în judeţele Cluj, Arad, Olt, Vâlcea şi Giurgiu.

Au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, trei motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute.

Conform autorităţilor de la noi, la percheziţii au participat și judecătorul de instrucție francez, trei anchetatori ai Jandarmeriei Naționale Franceze și un specialist al A.P. FURTUM din cadrul Agenției Uniunii Europene de cooperare în materie de aplicare a legii, care a oferit sprijin prin intermediul biroului mobil.