Un puternic incendiu a afectat o clădire din localitatea germană Bergkamen, în care locuiau şi români, 33 de persoane fiind spitalizate, 7 în stare gravă, anunţă MAE.

Update ora 21:45 - MAE anunță, vineri seară, că toate persoanele spitalizate în urma incendiului din Germania au fost externate.

Articolul continua dupa recomandari

Dintre cele 45 de persoane care locuiau în imobil, 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, iar unele persoane aveau dublă cetăţenie.

"Potrivit ultimelor date furnizate Consulatului General al României la Bonn de către autorităţile locale, în imobilul incendiat locuiau 45 de persoane, dintre care 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, unele dintre persoanele rezidente având dublă cetăţenie, printre care şi cea română. Conform datelor obţinute de reprezentanţii oficiului consular, toate persoanele spitalizate în urma producerii incendiului au fost externate", precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Update ora 20:45 - Ambasadorul Germaniei la Bucureşti se declară şocat să afle despre "teribila incendiere" din oraşul german Bergkamen şi anunţă că autorităţile au început o investigaţie amănunţită în acest caz.

"Am fost şocat să aflu astăzi despre teribila incendiere din oraşul german Bergkamen. În primul rând, doresc să îmi exprim compasiunea pentru cei răniţi. Autorităţile germane au început o investigaţie amănunţită cu privire la acest act criminal, ale cărui motive nu au fost încă stabilite", afirmă ambasadorul Cord Meier-Klodt.

Focul ar fi fost pus intenționat, anunță presa germană.

"Consulatul General al României la Bonn urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen. Oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime", informează Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetăţeni români, 33 dintre acestea fiind spitalizate, în urma intoxicaţiei cu fum. Şapte dintre acestea sunt în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol.

O parte dintre persoanele spitalizate au fost deja externate.

"Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfăşurare. Consulatul General al României la Bonn monitorizează cu prioritate cazul şi menţine în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară", precizează MAE.