Ambasada României la Atena precizează că şapte persoane cu cetăţenie română au fost ajutate să părăsească zonele afectate de incendiile nimicitoare din Grecia.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să evite zona afectată de incendiile care au avut loc în ultimele zile.

Articolul continua dupa recomandari

Ambasada României la Atena a precizat că va continua monitorizarea evoluţiei evenimentelor produse pe teritoriul Greciei și menţine permanent contactul cu Celula de Criză activată la nivelul MAE elen, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Conform datelor comunicate de autoritățile locale, până la momentul actual, nu sunt informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victimele incendiilor (persoane rănite sau declarate dispărute). 

Ambasada României la Atena a eliberat titluri de călătorie unui grup de șapte persoane cu dublă cetățenie, printre care şi cea română, ca urmare a faptului că actele de identitate le-au fost distruse în zona afectată de incendiu. Aceștia nu au necesitat asistenţă medicală și au părăsit zona în siguranță.

Misiunea a întreprins demersuri inclusiv pe lângă comunitatea locală de români din zonele afectate de incendii pentru a verifica dacă există persoane care au nevoie de sprijin.

În acest sens, reamintim că MAE a transmis și o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă.

Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Republica Elenă:+30 210 6728879, +30 210 6744544, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +30 697 8996222.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook