Şapte români care au plătit între 70 şi 120 de euro pentru a ajunge în Germania, la muncă, au fost abandonaţi fără bani sau mâncare la marginea oraşului Dortmund.

Când au descoperit că au fost înşelaţi, că nimeni nu i-a aşteptat în Germania şi că fabrica în care urmau să lucreze nici măcar nu există, oamenii au sunat la Poliţie pentru a cere ajutor.

Articolul continua dupa recomandari

Autorităţile germane i-au cazat pe români la un hotel din oraş, acolo unde românii au rămas, în continuare, fără mâncare sau bani, şi fără nicio idee despre cum ar putea ajunge acasă.

Mai mult, astăzi, reprezentanţii hotelului le-au spus românilor să nu iasă din camere.

'Ni s-a spus să aşteptăm. Ce să aşteptăm nu ştim. Suntem în cameră la hotel. Ni s-a spus să stăm în camere, că vin turişti şi că le facem hotelul de râs. Asta este situaţia', a declarat una dintre româncele abandonate în Germania.

Cei şapte români au fost preluaţi duminică de un microbuz înmatriculat în Bucureşti şi i-au plătit şoferului între 70 şi 120 de euro.

Luni, românii au ajuns în Germania, la marginea oraşului Dortmund, acolo unde şoferul i-a lăsat fără să le ofere nicio explicaţie.