Un tânăr de 24 de ani din Italia, român, este acuzat că a încercat să lovească doi polițiști cu mașina, la un filtru rutier.

Tânărul român, aflat la volan, în loc să oprească la semnalul agentului a accelerat puternic, polițiștii fiin nevoiți să se arunce la pământ ca să evite mașina.

Articolul continua dupa recomandari

Poliția rutieră din Vittoria precizează că în mașină erau doi bărbați și o femeie. După ce a trecut de filtrul polițiștilor, șoferul a încercat să se facă nevăzut cu mașina, pe care a abandonat-o pe străzile orașului.

Polițiștii au găsit în interiorul acesteia zeci de bobine de cupru de proveniență necunoscută, precum și alte obiecte despre care se suspectează că ar fi furate.

În scurt timp, polițiștii au identificat proprietarul mașinii, un bătrân care nu semăna cu șoferul mașinii. Astfel, polițiștii au declanșat o anchetă mai amplă, în cadrul căreia au avut mai multe surprize.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 24 de ani, român, care a abandonat mașina pe stradă. Proprietaul mașinii erau tatăl său, care, după incident a mers la o secție de poliție să declare mașina furată. Românul a negat că ar fi condus mașina atunci când a fost prins, sperând să scape cu o astfel de strategie.

Din păcate pentru el, camerele foto din trafic dar și mărturia polițiștilor peste care intenționa să treacă cu mașina, au fost mai relevante.

(sursa)