Un român în vârstă de 38 de ani, pentru care presa italiană publică doar iniţialele (C.F.M), a construit un dispozitiv electronic cu care fura tot ce dorea din magazine, fără să fie prins.

Românul a avut ghinionul să dea peste un paznic care şi-a dat seama din comportamentul românului că are de-a face cu un hoţ foarte inventiv.

Articolul continua dupa recomandari

Dispozitiv care anulează alarma

Dispozitivul folosit de român este asemănător unuia care întrerupe semnalele telefoanelor mobile. El îl adaptase să anuleze semnalul dispozitivelor care declanşau alarma atunci când trecerea cu produse neplătite prin dreptul ieşirilor din magazin, scrie vicenzatoday.it

Românul a fost prins într-un magazin cu haine de firmă din Veneţia, unde a intrat cu un rucsac gol şi a ieşit cu un rucsac plin.

Furase haine de mii de euro, mai fusese de câteva ori în magazin

Paznicul a văzut că măsurile de siguranţă nu se declanşează, dar experienţa l-a făcut să-l oprească pe român şi să-l ia la controlat.

Iniţial, românul s-a opus, însă paznicul l-a imobilizat şi a găsit asupra lui haine în valoare de mii de euro.

Privind camerele de supraveghere, agenții au descoperit că hoțul mai fusese în magazin de câteva ori în ziua respectivă.

Românul a fost depus în arestul poliţiei veneţiene, pentru a cataloga întreaga operaţiune infracţională.